Dragi prieteni ai vinului,
Bine v-am regasit in 2019 si La multi ani!
Revenim pe 10 Ianuarie 2019, de la ora 19:30, in compania celor de la Crama Hermeziu. Ce ne propun acestia spre degustare?
1. Spumant Thrubillo- Brut Nature
2. Madame Blue- Frizant alb
3. Mademoiselle Rose- Frizant Rose
4. C'est Soir- Cabernet Sauvignon Rose sec
5. C'est Soir- Busuioaca de Bohotin Rose Sec
6. Vladomira- Feteasca Regala sec
Despre Crama Hermeziu:
Hermeziu inseamna destin, vitejie si forta. E povestea mosiei dinastiei Negruzzi. E vibratia vinului de acum 200 de ani, transmisa azi ca o legenda cu prefata literara.
Crama Hermeziu se dezvolta astazi in cadrul grupului de firme Domeniile Lungu, o afacere de familie, sustinuta si dezvoltata prin investitii in tehnologie si modernizare. Vinurile obtinute de Crama Hermeziu au o legatura speciala cu pamântul, fiind concepute pentru a transmite mai departe istoria locurilor de unde provin.
Hermeziu, numele de fata al mamei lui Costache Negruzzi, are si el o etimologie veche si scufundata in legende zbuciumate. Exprima culoarea rosie, carmin si defineste spiritul de luptator, de viteaz ce isi elibereaza neamul, satul, teritoriul de atacatori si praduitori. A dat nume satului si mosiei boieresti, mândrie razesilor de pe malul Prutului, sonoritate cramei de astazi. Pe mosia de la Hermeziu s-au bucurat, s-au intristat, si-au trait vietile si le-au incheiat membrii familiei Negruzzi. De la scriitorul Costache Negruzzi, la Ella Negruzzi, prima femeie avocat din România, Leon Negruzzi, scriitor, primar si prefect de Iasi, pâna la generalul Mihai Negruzzi si fiul sau Bob Negruzzi, scriitor de limba franceza, toti si-au legat destinele de pamânturile de la Hermeziu.
Albe, rosii sau roze, vinurile pe care Crama Hermeziu le aduce in atentia publicului contin prin excelenta particule de poveste, mister si literatura.
Relieful terasat si tehnica moderna reusesc, din 2006 de când incepe istoria Cramei, sa compuna un mediu perfect pentru strugurii cultivati pe cele 132 de hectare de teren. Traminer, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Busuioaca de Bohotin, Feteasca Alba, Feteasca Regala, Risling de Rhin, Feteasca Neagra sau Muscat Ottonel sunt soiuri vinificate cu grija de oenologi recunoscuti, cu utilaje in intregime din import, de la prestigioasa firma italiana Casa Grande, pentru a obtine vinuri premiate, cu o foarte buna aciditate naturala.
Rezervarea locului este necesara.
Numar locuri disponibile: 30 de persoane.
Taxa de participare/voucher: 30 lei/persoana (voucher pentru achizitia unei sticle de vin din gama producatorului la finalul degustarii)
Voucherele nu sunt cumulative si nu se returneaza!
Rezervarile se fac la:
Telefon: 031.438.0319 sau
Email: office@marvin-wineshop.ro
Va asteptam cu drag pentru a degusta si comenta vinurile alaturi de noi!